Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor vă îndeamnă să profitaţi de aceste zile frumoase de toamnă pentru a organiza o vizită la Peştera Meziad şi la Peştera cu Cristale din mina Farcu. Cele două peşteri se afla în Munţii Pădurea Craiului, la aprox. 150km de Cluj-Napoca si la 90km de Oradea şi fac parte din reţeaua internaţională ISCA – peşteri amenajate cu pasarele şi sistem de iluminat încât să ofere turiştilor experienţe deosebite, în condiţii de maximă siguranţă, atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici.
Suntem convinşi de faptul că o asemenea excursie poate fi un prilej excepţional pentru o oră de cunoaştere a mediului şi o incursiune practică în geografie şi biologie, desfăşurată chiar în mijlocul naturii, şi deasemenea timpul petrecut in natură contribuie în mod determinant la consolidarea coeziunii unei clase şi în plus, momentele acestea vor rămâne o amintire fericită pentru elevi sau dascăli.

Astfel, în perioada 1 octombrie – 15 decembrie 2015 avem o oferta speciala, pentru vizitarea ambelor peşteri, cu un tarif special pentru elevi de 5 lei per persoană, la intrarea în fiecare peşteră, ambele obiective turistice putând fi vizitate contra unui tarif de 10 lei /elev.
Pentru adulţi, membri ai grupului, tariful este de 10 lei per persoană, pentru intrarea la fiecare dintre cele două peşteri. Dacă alegeţi să vizitaţi doar unul dintre aceste obiective turistice, Peştera Meziad sau Peştera cu Cristale din mina Farcu, costul unui bilet de intrare este de 7 lei pentru un elev şi 10 lei pentru adult.

Fiecare grup mai mare de 10 elevi poate intra în peşteră având ca însoţitori doi adulţi, cadre didactice sau părinţi, pentru aceştia intrarea este gratuită. Cele două peşteri sunt deschise vizitatorilor lor în fiecare zi a săptămânii, între orele 10.00 – 17.00 (ultima intrare este la ora 17:00).
Pentru orice alte informaţii suplimentare, vă rugăm, nu ezitaţi să ne contactaţi la numărul de telefon: 0359.410.556 sau la adresa de email: contact@capdd-bihor.org.

Cu deosebită consideraţie,
Paul Iacobaş – preşedinte CAPDD Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam