Anul 2015 a început pentru Federația Patronilor Bihor extraordinar! 41 de firme din domeniul transporturilor s-au înscris în cea mai veche organizație patronală din România, în aceeași zi : 5 ianuarie 2015.

Nevoia de a fi organizați, bine reprezentați, în raport cu instituțiile, cu alte organisme, sau chiar cu furnizorii de produse necesare companiilor de transport, i-a determinat pe 41 de transportatori bihoreni să devină membri ai Federației Patronilor Bihor.

„Trecem prin momente delicate și dorim ca vocile noastre să se audă atunci când suntem nemulțumiți de modul în care suntem tratați, atât de reprezentanții instituțiilor de stat, cât și de autoritățile locale și naționale”, a spus unul dintre patronii prezenți la întâlnirea organizată de Federația Patronilor Bihor în Centrul de Afaceri din Cetatea Oradea, cu transportatorii bihoreni, în data de 05.01.2015.

De altfel, având în vedere numărul de firme de transport înscrise, conducerea FPB a hotărât înființarea unui departament special, numai pentru aceștia. „Suntem pregătiși să apărăm interesele companiilor de transport, ori de câte ori este nevoie și să fim alături de ei, cu toată logistica de care dispunem”, a declarat președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, aflat la Oradea și participând la întrunire.

Biroul de presă

Federaţia Patronilor Bihor


FEDERATIA PATRONILOR BIHOR
CIF 5502237
Str. Piata Independentei, nr.39-41, Cetatea Oradea
Corp C, Etaj 2
Tel.0359/416 757
Fax.0354/818 527
Cosmote: 0760.653.905
Tel. Verde: 0746.366.750

email: federatiapatronilor@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam