Vă facem cunoscut că, prin adresa nr 17.din 29.01.2015 a Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice (MMFPSV) cu numărul 3422/30.01.2015, FNSA a notificat MMFPSV că a declanșat conflictul de muncă la nivel național pentru administrația publică locală.
În condițiile în care niciuna dintre revendicările noastre nu au fost soluționate în mod favorabil de către Guvernul României, în contextul în care aproape toate categoriile de personal bugetar(sănătate, asistență socială, apărare, învățământ) au beneficiat de creșteri salariale și îmbunătățiri ale condițiilor de muncă,
Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanții Guvernului României față de problemele majore cu care se confruntă salariații din sectorul nostru de activitate și față de situația disperată în care se află aceștia ca urmare a faptului că sunt și rămân cea mai slab plătită și discriminată categorie de salariați din sistemul bugetar,
Având în vedere comunicatul ce conține Rezoluția Biroului Federal al FNSA(anexat)
FNSA organizează, în data de 30.04.2015 grevă generală cu întreruperea activității pe toată durata programului în primării, consilii județene și instituții subordonate acestora pe întreg teritoriul țării. În consecință vă aducem la cunoștință că membrii de Sindicat Forum al Consiliului Județean Bihor vor participa la această acțiune prin GREVĂ JAPONEZĂ.

REVENDICĂRI
1. Reglementarea și liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii.
2. Creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
FNSA cere scuze tuturor cetățenilor pe care-i deservesc salariații din administrația publică locală pentru acțiunea externă la care a fost obligată să recurgă din cauza nepăsării Guvernului României față de situația salariaților care își desfășoară activitatea în primării și consilii județene.

Cu respect,
Data
Președinte de sindicat/reprezentant al salariaților
Kiss Judit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam