Luni, 26 octombrie 2015, în Aula Magna a Universității din Oradea a avut loc în premieră prima fază a competiției de planuri de afaceri a studenților de la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, FSE Business Cup 2015.
În competiție au concurat șapte planuri de afaceri, toate fiind conduse și derulate de studenții Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea de la licență și de la masterat. Unele dintre afaceri sunt în stadiul de proiect, altele au fost deja inițiate și produc efecte, generează bani, venituri, profit și valoare pentru clienți și pentru proprietarii lor.
În această fază a competiției juriul a fost compus din cadre didactice ale Facultății de Științe Economice care au îndeplinit un dublu rol, de a evalua și de a face recomandări pentru îmbunătățirea planurilor de afaceri pentru ca ele să poată fi prezentate mai departe la faza finală a Business Cup care va avea loc în data de 24 noiembrie 2015.
Despre ce afaceri e vorba?
Prima afacere prezentată se numește Clăticios SRL, dezvoltată de cinci studenți de la specializarea Economia comerțului, turismului și serviciilor: Raluca Dănilă, Mădălina Vereș, Florentina Ciachi, Anca Ștefancic, George Pasere. Afacerea are ca obiect de activitate producția și distribuția mobilă de clătite și alte preparate culinare în diferite locuri din Oradea. A doua afacere se numește CC Webs și are ca obiect de activitate serviciile de IT și marketing. A fost dezvoltată de Ionuț Boldan, Vlad Pantea, Patricia Munteanu și Macrina Lazăr studenți la Management și Tehnologia informației. Cea de-a treia afacere este dezvoltată de Raluca Ghinga și Dorin Crăciun, studenți la masterat la specializarea Managementul organizației care au deja o experiență consistentă în domeniul afacerii propuse. Afacerea lor se numește La Tente SRL și urmărește producția și distribuția de produse cosmetice și decorative naturale. A patra afacere este propusă de Sebastian Rencsik, student de la Marketing care prezintă o afacere bazată pe un site Internet, www.recomandareazilei.ro, o afacere care este în derulare de un an, produce venituri și profit. A cincea afacere propune dezvoltarea unui parc de agrement, se numește Adventure Land și este dezvoltată de Cosmin Ruge și Darius Gal, studenți la specializarea Finanțe și bănci. Tinerii antreprenorii propun o afacere cu adrenalină adresată tuturor iuitorilor de drumeții și de activități în aer liber. Ionuț Andrei Moldovan, student la Management, propune o fermă de legume pentru care a depus un proiect pe fonduri europene. Afacerea lui îi poartă numele, Ionuț Andrei Moldvan PFA și deja are un istoric de câțiva ani și un succes în creștere. Ultima prezentată a fost afacerea lui Kristoff Vlad, student la masterat la Relații Economice Europene. Firma se numește Vlad Embroidery SRL și valorifică un potențial imens de afaceri în domeniul broderiei pe materiale textile.
Evaluarea după șapte criterii
Planurile de afaceri prezentate au fost evaluate de juriu pe baza a șapte criterii: originalitatea ideii de afaceri, oportunitatea afacerii, expertiza echipei, calitatea informațională a planului, calitatea prezentării, fezabilitatea afacerii și stadiul desfășurării afacerii. De asemenea, studenții antreprenori au răspuns la numeroase întrebări atât din partea membrilor juriului cât și din public, de la alți studenți sau participanți. Una dintre mizele acestei faze a competiției a fost îmbunătățirea planurilor de afacere, prin încorporarea numeroaselor recomandări pe care le-au primit de la cei prezenți. În urma evaluării planurile au primit un punctaj final care le-a permis să se prezinte la următoarea etapă a FSE Business Cup 2015.
Cea de-a doua fază a competiției Business Cup va avea loc în luna noiembrie 2015. În acea etapă, din juriu vor face parte oameni de afaceri reprezentanți ai partenerilor instituționali ai facultății care vor evalua afacerile după criterii mult mai apropiate de lumea reală a afacerilor.
Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea promovează antreprenorialul în rândul studenților săi de la cele șapte programe de studii de licență în limbile română și engleză, opt programe de masterat, un program de doctorat în economie și cursuri postuniversitare inclusiv prin implicarea acestora în competiții de planuri de afaceri organizate împreună cu partenerii săi instituționali, firme, organizații și instituții din economia reală, prin organizarea unor forumuri antreprenoriale sau prin inițierea și derularea unor proiecte finanțate din fonduri europene.
Mai multe despre Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, oferta sa educațională, proiectele și activitățile sale puteți găsi pe site-ul http://steconomiceuoradea.ro și pe pagina de Facebook a FSE și a structurilor sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam