Parcarea centrului comercial ERA Park va găzdui în weekend un adevărat festin. „D’ale porcului, un festival pentru bihoreni” va reuni reprezentanţi din 22 de comune care se vor întrece în prepararea tradiţională a porcului, cu preparate precum toroş, cârnaţi, caltaboşi sau jumări, „stropite”, cum se cuvine, cu pălincă de Bihor şi vin fiert.
Festivalul se va desfăşura sâmbătă, 10 ianuarie, începând cu ora 8, când va avea loc un concurs de degustare de pălincă, şi are ca scop promovarea tradiţiilor locale, într-o atmosferă cu cântece şi jocuri populare bihorene. De la ora 8.30 şi până la 12.30, cei care vor trece prin parcarea ERA Park vor putea vedea cum se prelucrează un porc, pentru ca între orele 10 şi 11, să aibă loc o pârjolire tradiţională de porc.
Încep, apoi, concursurile de degustări. Între 12.30 şi 13.30 va avea loc un concurs cu degustare de toroş, între 13.30 şi 15.30 un concurs cu degustare de cârnaţi, caltaboşi şi jumări, pentru ca apoi, până la 16.30, să urmeze un concurs cu degustare de preparate locale speciale.
Pe tot parcursul evenimentului, orădenii vor putea „savura” şi un program cultural artistic, prezentat de Văru’ Săndel. Între orele 10 şi 16, pe scenă vor urca zeci de ansambluri de dansatori şi solişti vocali din Bihor, precum şi invitaţi speciali.
Vizitatorii vor putea degusta produsele din concurs – toroş, cârnaţi, caltaboşi şi jumări – în baza unor tichete de masă puse în vânzare de organizatori, care vor participa, la final, la o tombolă cu premii-surpriză. Totodată, ei îşi vor putea cumpăra pălincă, vin şi vin fiert. Organizatorii vor asigura gratuit ceai cald.
Cele 22 de comune bihorene înscrise în concurs sunt: Auşeu, Borş, Căbeşti, Diosig, Girişu de Criş, Ineu de Criş, Mădăras, Nojorid, Oşorhei, Pomezeu, Popeşti, Răbăgani, Săcuieni, Sânnicolau Român, Sânmartin, Tileagd, Tinca, Toboliu, Tulca, Vadu Crişului, Valea lui Mihai şi Vârciorog.

Lor li se vor alătura, în calitate de invitaţi, două echipe din Ungaria, din judeţul Békés şi oraşul Derecske, care găzduiesc, în fiecare an, concursuri similare.
Festivalul se află la prima ediţie şi e organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Consiliului Judeţean Bihor, în colaborare cu Asociaţia Comunelor din România – Filiala Bihor, Asociaţia Firmelor Bihorene şi Asociaţia Culturală D’ART.
Vă aşteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam