Municipalitatea orădeană a pregătit o serie de măsuri pentru a se sincroniza cu nevoile cetățenilor și de a crea un cadru mai larg, măsuri care au fost prezentate azi, 3 martie 2015, în cadrul unei conferințe de presă, de către directorii economici Nadia Haș și Sorin Iacob.
Astfel, Nadia Haș a anunțat că, începând din data de 16 februarie 2015, programul de lucru cu publicul în Sala ghişeelor (piramidă) a fost prelungit, funcţionarii primăriei stând la dispoziţia cetăţenilor care doresc să-şi achite impozitele şi taxele locale sau doresc să depună sau să ridice acte din Sala ghişeelor, zilnic, de luni până joi, între orele 7:30 – 18:00, iar vineri între orele 7:30 – 15:30. Conform concluziilor primelor două săptămâni, cetățenii respectă încă programul iniţial de lucru cu publicul de luni, marţi, miercuri şi vineri 7:30 – 16:30, iar joi 7:30 – 18:30, prezența cetățenilor la Primărie fiind încă preponderent în intervalul orar înaintea modificării, a explicat d-na Haș.
Nadia Haș a atras atenția cetățenilor că, în măsura în care timpul le-o permite, să vină la Primăria Oradea pentru a achita taxele și impozitele aferente, dar în cazul în care preferă metodele mai moderne, să utilizeze plata on-line prin intermediul sistemului de Plăţi Online de pe site-ul Primăriei Municipiului Oradea (www.oradea.ro). Plăţile se pot efectua şi prin unităţile Direcţiei de Poştă, precum şi prin unităţile C.E.C.
Totodată, Sorin Iacob a menționat că persoanele fizice care achită integral obligațiile de plată reprezentând impozit pe clădiri, teren și taxa auto până la 31.03.2015, beneficiază de o bonificație de 10%, iar persoanele juridice care achită integral obligațiile de plată beneficiază de o bonificație de 5%.
În perioada 01.01.2014-01.03.2014 numărul persoanelor fizice care au plătit era de 41.432, numărul persoanelor fizice care au plătit cu bonificație era de 28.132, cu un total valoare încasată de la persoane fizice de 9.794.476 lei. În ceea ce privește numărul de persoane juridice care au plătit, acesta era de 4.174, iar numărul de persoane juridice care au plătit cu bonificație era de 1.189.
În schimb, în perioada 01.01.2015-01.03.2015, numărul persoanelor fizice care au plătit era de 43.287, din care numărul persoanelor fizice care au plătit cu bonificație este de 29.957, cu un total valoare încasată persoane fizice – 11.741.026 lei, iar numărul persoanelor juridice care au plătit este de 4.044, din care numărul persoanelor juridice care au plătit cu bonificație este de 1.224 persoane.
În ceea ce privește avizele de funcționare, Sorin Iacob a atras atenția cetățenilor că toți comercianții care desfășoară pe raza municipiului Oradea activități de alimentație publică, bar, restaurant au obligaţia obținerii Autorizației de alimentație publică. Până în prezent au fost eliberate 871 de autorizații de funcționare și 2995 de avize de funcționare.
Aceste autorizații se vor viza până la data de 31.03.2015.
Sorin Iacob a anunțat că contribuabilii persoane juridice care dețin în proprietate clădiri care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani fiscali anteriori anului 2015 sunt rugați să procedeze în cel mai scurt timp la efectuarea reevaluării și la depunerea declarațiilor și documentelor privind reevaluarea, în așa fel încât acestea să poată fi înregistrate în evidența fiscală, iar cei care doresc să achite integral impozitul pe clădiri până la 31.03.2015 să o poată face, beneficiind astfel de bonificația de 5%.
In urma efectuării reevaluării, cota de impozitare se modifică de la 20% la 1%, iar persoanele care vor depune reevaluarea până la data de 31.03.2015 vor fi exonerate de plata amenzii pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor de impunere.
O altă noutate inițiată de Primăria Oradea este faptul că, începând de ieri, s-a lansat și la Primăria Oradea sistemul de PayPoint, între orele 8-16, sistem prin intermediul căruia se pot plăti facturile de electricitate, telecomunicații, reîncărcare electronică, anumite servicii etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam