De câteva zile, punctul expoziţional din Peştera cu Cristale de la mina Farcu a devenit şi mai atrăgător pentru turişti. Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD – Bihor) a îmbogăţit zestrea de exponate a muzeului ce prezintă istoria mineritului în Munţii Pădurea Craiului, contribuind astfel şi la îmbunătăţirea experienţei de care au parte vizitatorii.

În punctul muzeal existent deja într-una din galeriile laterale ale minei au fost instalate câteva noi vitrine care prezintă obiecte folosite de-a lungul timpului de muncitorii din subteran, căşti, unelte, dispozitive de iluminat, mostre de minereuri extrase din zonă şi chiar pulberea de alumină obţinută din bauxita Munţilor Pădurea Craiului. Aşezate frumos, în cutii speciale, carotele – de fapt şi ele nişte mostre de rocă, extrase de geologi în cursul prospecţiunilor efectuate în aceste locuri – descriu istoria pământului, coborând înapoi în timp de-a lungul erelor geologice. Acum fiecare exponat din micul muzeu al Peşterii cu Cristale are câte o plăcuţă explicativă, scrisă în limba română, maghiară şi engleză. În muzeu a fost instalat şi un manechin uman care prezintă vizitatorilor ţinuta de lucru a celor care scormoneau măruntaiele pământului. În cel mai scurt timp, desinaţia turistică se va îmbogăţi şi cu o serie de panouri care prezintă, în aceleaşi trei limbi, istoria mineritului din Munţii Pădurea Craiului.

Extinderea colecţiei din punctul muzeal aflat la Peştera cu Cristale din mina Farcu şi îmbunătăţirea condiţiilor de vizitare a acesteia au fost posibile datorită proiectului „Pădurea Craiului – destinaţie de ecoturism”, finaţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta Dezvoltare Durabilă, cu suma de 123.176,19 euro.

Prin acest proiect, CAPDD Bihor, în parteneriat cu Primăria Comunei Roşia şi Ethical Travel Portal, din Norvegia, îşi propune să contribuie la a transforma Pădurea Craiului într-o desinaţie de ecoturism la nivel naţional şi internaţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam