La cafeneaua ”Boeme”, din Arad, a avut loc, sîmbătă, 5 decembrie a.c., festivitatea de premiere a celor mai bune producții editoriale, din anul precedent, ale scriitorilor din filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din România. Printre cei premiaţi s-a numărat şi scriitorul şi eseistul Ioan F. Pop, care a fost răsplătit pentru cartea sa de eseuri şi cogitaţiuni, Marginalii la o absenţă, Ed. Galaxia Gutenberg, Tîrgu Lăpuş, 2014.
Autorul orădean se află la al doilea premiu primit din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad, primul fiind acordat pentru cartea Poemele poemului nescris, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010. Semnatar a zece cărţi – poezie, jurnal, studii şi eseuri, filozofie -, toate evidenţiate de critica de specialitate, Ioan F. Pop este o prezenţă discretă în spaţiul cultural. Marginalii la o absenţă este o sumă de meditaţii pe marginea mai multor absenţe, de la cele biografice la cele de ordin metafizic, un mod de a privi lumea chiar din marginalitatea sa. Sînt trecute prin filtrul gîndirii proprii cele mai dificile teme şi concepte filosofice: temporalitatea, nimicul, moartea, sensul vieţii, relaţia cu Dumnezeu, mirificul şi abjecţia fiinţării etc.
„Marginalii la o absenţă e o carte construită în timp, inspirată de poezie, de lecturile teologice şi filosofice ale acestui autor singular în felul său de a scrie şi chiar în modul de viaţă mai la marginea lumii literare, departe de zbaterile sterile ale afirmării de sine. Trăieşte şi scrie la Oradea, unde îşi permite luxul de a fi relativ liber şi independent, nedorindu-şi neapărat glorie şi recunoaştere (…) Cele mai importante teme sînt pentru Ioan F. Pop cele clasice, vechi de cînd lumea, pe care contemporaneitatea le uită în general, sau se face că le uită, în goana după nou, după mode ori nonconformisme deja uzate. Noncoformist cu adevărat este totuşi Ioan F. Pop cînd ia de la capăt ideile şi datele umanităţii, le regîndeşte pe cont propriu şi le reformulează. Rezultă un text dens, foarte personal, care îl poate pune pe gînduri pe cititor, îl invită la dialog, fie empatic, fie polemic, o miză a oricărei cărţi de reflecţii” (Georgeta Drăghici, Jurnal literar, nr. 1- 6, 2015).

Ioan F. Pop s-a născut în 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, Judeţul Sălaj. Şcoala primară în satul Fizeş, comuna Sîg, acelaşi judeţ. Liceul de Filologie-Istorie din Oradea. Este licenţiat în Teologie-Istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Master în cadrul aceleiaşi universităţi. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. Actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. Cărţi publicate: Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000; Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme, Ed. Dacia, 2009 (teza de doctorat în filozofie); Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009 (jurnal scris la Roma şi Paris); Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010; Tăceri de la margine, Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia, XXI, 2011 (studii şi eseuri); Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011; Poemele poemului nescriS, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013 (integrala poetică); Marginalii la o absenţă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2014 (cogitaţiuni, eseuri). Este prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cristina Puscas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam