Sărbătoarea Floriilor poartă numele unei vechi sărbători păgâne de primăvară intitulată Floralia sau Florilia și care era închinată zeiței Flora, care se sărbătorea primăvara, fiind apropiată ca dată calendaristică de Praznicul creștin al Intrării Domnului în Ierusalim. Academicianul Mircea Păcurariu precizează faptul că în Cazania lui Varlaam și în Didahiile lui Antim Ivireanul sărbătoarea apare sub numele de Duminica florilor.
Această mare sărbătoare a creștinătății a fost cântată în versuri nepieritoare și de marii noștri poeți, cum a fost și cazul lui Vasile Alecsandri, care în poezia ce poartă numele sărbătorii spune: „ Iată zile-ncălzitoare/ După aspre vijelii!/ Vin Floriile cu soare/ Și soarele cu Florii/; Lumea-i toată-n sărbătoare/ Ceru-i plin de ciocârlii/ Vin Floriile cu soare/ Și soarele cu Florii/”. Din perspectivă creștină Duminica Floriilor sau Praznicul Intrării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului este o sărbătoare a biruinței Sale asupra morții prietenului Său Lazăr pe care l-a înviat din morți și reprezintă o prefigurare sau anticipare a biruinței Sale în calitate de Dumnezeu asupra propriei Sale morți, prin Învierea Sa.
La sărbătoarea Floriilor Îl vedem pe Hristos Domnul mergând bland și liniștit să-și întâmpine „destinul” hărăzit de sfatul Sfintei Treimi în vederea răscumpărării neamului omenesc din robia morții, intrând în Ierusalim ca Împărat al Păcii „pe mânzul asinei”, împlinind astfel proorocia lui Zaharia (9,9). Iisus se îndreaptă liniștit spre Ierusalim unde știe că va fi prins, judecat și condamnat. Știe nestatornicia firii omenești și lașitatea celor care de la „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”, vor trece curând în tabăra „cetepiștilor” și a „secular-umaniștilor” care vor striga„Ia-L! Ia-L! Răstignește-L!”.
Vechimea Sărbătorii se pierde în negura veacurilor. Primele mențiuni despre această sărbătoare le avem din secolul al IV-lea la Sfântul Epifanie de Salamina de la care s-au păstrat două Omilii la Florii. Sfântul Epifanie le spunea credincioșilor vremii sale: „Ceruri, veseliți-vă! Popoare, veniți în întâmpinare! Neamuri adunați-vă! Ieri Hristos îl învia din morți pe Lazăr, și astăzi Cel Care dă viață merge la moarte. Cântările îmi par îngerești, aceasta este venirea Stăpânului la sărbătoarea de astăzi, aceasta este călătoria de atunci și de acum a Împăratului împăraților în Sion”. Pelerina apuseană Egeria, o ascetă din Spania, care a făcut un pelerinaj la Ierusalim la sfârșitul secolului al IV-lea, în Jurnalul său de călătorie adresat unui grup de călugărițe din Spania, descrie modul cum se sărbătorea Praznicul Floriilor la Ierusalim la acea vreme. Copia unui manuscris al textului latinesc al pelerinei Egeria a fost descoperit în anul 1884 de către savantul apusean J.F. Gamurrini în biblioteca unei mănăstiri din Toscana, Italia.
Pelerina Egeria în Jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte ne vorbește despre procesiunea ce se organiza în Duminica Floriilor la Ierusalim după săvârșirea Sfintei Liturghii. Toți creștinii se strângeau în jurul orei 13 și mergeau împreună cu preoții și episcopul cetății Ierusalimului pe Muntele Măslinilor. În jurul orei 17 coborau de pe munte către Sfânta Cetate, iar credincioșii împreună cu tinerii și copiii mergeau înaintea episcopului cu ramuri de finic și de măslin strigând: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului”. Odată ajunși în cetatea Ierusalimului se îndreptau spre Biserica Sfântului Mormânt unde săvârșeau slujba Vecerniei. După obiceiul menționat și de pelerina Egeria, la Florii se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate de către preoți și împărțite credincioșilor în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care mulțimile L-au întâmpinat pe Domnul Hristos la intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Această tradiție a fost păstrată atât în Bizanț, cât și la curțile domnești din Țările Române, unde Duminica Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate în prezența împăraților și a domnitorilor. La București pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în anul 1948 și a fost reluat în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ramurile de salcie din această zi a Floriilor simbolizează biruința vieții asupra morții și sunt păstrate de către credincioși acasă într-un loc de cinste, de obicei la sfintele icoane, porți sau la grinda casei. Din seara Floriilor încep în biserici Deniile care vor continua pe tot parcursul Săptămânii Patimilor.

Pr. Ion Alexandru Mizgan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam