Pentru al șaselea an consecutiv, cel puțin două entități nonprofit bihorene se bucură în implementarea unor proiecte sociale de sprijinul Fundaţia NATO Charity Bazaar din Bruxelles. Ieri au fost înmânate cele două cecuri simbolice Asociației ”Sfântul Nicolae” Ocrotitorul Săracilor din Salonta, respectiv Societății de Binefacere ”Don Orione”.
Din 2009, Katalin Schmidt, preşedinta fundaţiei NATO Charity Bazaar este o prezență constantă în comunitatea bihorean, implicându-se în implementarea unor proiecte sociale important. De 47 de ani, această instituție organizează în cursul lunii noiembrie un târg, Charity Bazaar, la care participă statele membre NATO, fiecare adunând prin produsele naționale expuse sume importante de bani prin care se vor finanța în 2016 proiecte sociale. ”Charity Bazaar este un târg de Crăciun, cel mai important eveniment social, organizat cu scopul de a stânge bani pentru diferite proiecte. Anul acesta am organizat Bazaarul în a treia săptămână din noiembrie și am strâns suma record de 214.000 euro”, a declarat Katalin Schmidt, preşedinta fundaţiei NATO Charity Bazaar. În Bihor au fost declarate câștigătoare două proiecte, al Asociației ”Sfântul Nicolae” Ocrotitorul Săracilor din Salonta, respectiv Societății de Binefacere ”Don Orione”. La Salonta funcționeză un centru de zi, dotat cu trei laboratoare de stomatologie, ecografie și psihologie. Asociația ”Sfântul Nicolae” Ocrotitorul Săracilor din Salonta a mai beneficiat în urmă cu trei ani de sprijinul fundaţiei NATO Charity Bazaar, reușind să achiziționeye un ecograf performant. Acum, noul CEC în valoare de 7.500 de euro vor fi folosit pentru achiționarea unei centrale cu combustibil solid. ”Avem o centrală pe gaz, dar e foarte costisitoare. Acum dorim să cumpărăm una pe combustibil solid”, a explicat Dorina Marian, președintele Asociația ”Sfântul Nicolae” Ocrotitorul Săracilor. Cel de-al doilea CEC a fost oferit Societății de Binefacere ”Don Orione” pentru adaptarea toaletelor de la Liceul ”Don Orione” nevoilor copiilor cu dizabilități. ”Cei 3.500 de euro îi vom folosi pentru adaptarea băilor astfel ca și elevii cu dizabilități să le poate folosi. Acest proiect acoperă o nevoie reală de integrare a copiilor cu nevoi speciale”, a declarat Peter Miheler, managerul Societății de Binefacere ”Don Orione”. Din 2009, prin fundaţiei NATO Charity Bazaar în Bihor au fost aduși 90.000 de euro, în medie, două proiecte beneficind de sprijin în implementare.
Cristina PUȘCAȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam