Aula Magna a Seminarului Sfinţii Trei Ierarhi din Oradea a devenit pentru câteva ore Centru de transfuzie sanguină în ziua de miercuri, 11 noiembrie 2015.
Acţiunea de donare de sânge a fost organizată de Seminarul Teologic în colaborare cu centrul de Transfuzie Sanguină Oradea. La faţa locului a fost un echipaj medical condus de dr. Olivia Ligia Burtă, Medic primar Medicină de laborator, şefa Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea.
Acţiunea s-a desfăşurat în cursul dimineţii, într-o atmosferă de căldură sufletească, fiecare donator fiind împins de dorinţa de a face un bine semenilor.
Sângele este un simbol al vieţii, iar pentru noi, creştinii, a dona sânge înseamnă a dona viaţă celor care au nevoie. Acest lucru este un răspuns concret la invitaţia pe care ne-o adresează Isus, aceea de a ajuta pe cel din jurul nostru, de a ne face purtători ai problemelor celorlalţi şi, de ce nu, a dărui din ceea ce avem noi mai scump. Cele peste 30 de persoane care au răspuns invitaţiei de a dona sânge sunt seminarişti ai seminarului nostru, studenţi ai altor facultăţi din Oradea precum şi alte persoane de bună credinţă din Oradea.
Acţiunea se încadrează în activităţile dedicate Jubileului Milostivirii care urmează să fie inaugurat de către Papa Francisc la Vatican şi apoi de fiecare episcop în Eparhia sa. La Oradea evenimentul va fi inaugurat în ziua de sâmbătă, 12 decembrie a.c. la Catedrala Sf. Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam