ACADEMY+PLUS, școala alternativă gratuită de IT, inaugurată în 2014 la Cluj în colaborare cu Școala 42 din Paris deschide noul an de studii. Evenimentul este programat pentru miercuri, 18 noiembrie 2015, de la ora 17, la sediul școlii, din clădirea Coratim, strada Câmpul Pâinii nr. 3-5. Curicula ACADEMY+PLUS a fost dezvoltată de specialiștii Școlii 42 din Paris. Reprezentanții acestei școli, Nicolas Sadirac și David Giron, vor fi prezenți la deschiderea festivă de miercuri seara.

Deschiderea festivă va fi precedată de o conferință de presă care are loc miercuri, de la ora 10, în Sala de sticlă a Primăriei Cluj-Napoca.

Dintre cei 60 de studenți din primul an de ACADEMY+PLUS, 30 au participat la internship-uri unde au avut rezultate excepționale într-un timp foarte scurt. Majoritatea acestora este angajată în cadrul unor companii clujene de IT.

Succesul ACADEMY+PLUS a crescut în acest an, numărul de candidați a trecut de 1500 de persoane care au făcut testele online: liceeni, studenți sau persoane aflate în proces de reconversie profesională. Dintre aceștia 350 au ajuns în etapa de preselecție numită Piscină, iar 137 s-au calificat pentru a începe studiile în acest an.

Care este atu-ul ACADEMY+PLUS?
Metoda de predare este una alternativă și vine în completare la parcursul educațional clasic. Curicula este axată pe practică și aplică elemente din jocuri în procesul de învățare (gamification). Este o școală care nu are orar fix, nu are note sau profesori în sens clasic. Fiecare student parcurge materia în ritmul său, în funcție de cunoștințele și aptitudinile sale. ”ACADEMY+PLUS dezvoltă și abilitățile de muncă în echipă, învățarea de la cei din jur, precum și capacitatea de a realiza și gestiona proiecte. Toate aceste lucruri pregătesc candidatul pentru munca efectivă în companiile de IT”, spune Bogdan Herea, fondatorul ACADEMY+PLUS.

ACADEMY+PLUS se extinde

Un alt indicator al succesului ACADEMY+PLUS este reprezentat de faptul că acest proiect va fi extins și peste Prut, la Chișinău, acolo unde comunitatea de IT cunoaște o dezvoltare accelerată, ceea ce sporește necesarul de forță de muncă bine calificată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam