Străbate 10 ţări, 4 capitale şi uneşte peste 80 de milioane de destine. Este vorba despre cel mai important fluviu din Europa şi anume, DUNĂREA.

„ Fii activ pentru Dunăre !”- Acesta este sloganul stabilit de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunăre (ICPDR) şi adoptat de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.
Pornind de la acest slogan, în parteneriat cu baza de agrement „Veni, Vidi, Vinci” şi Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor, cu ocazia Zilei Dunării, A.B.A Crişuri dă start pentru „Intrecerea Bărcuţelor”. Concursul va avea loc, marți 12 iulie, în Oradea, pe râul Crişul Repede, în zona podului Sovata cu următorul desfăşurător:
• Inscrierea în concurs (începând cu ora 09:30)
• Activități recreative ( ora 10:0)
• START concurs (ora 10:30)
• PREMIERE (ora 11:00)
Echipajele care vor lua parte la concurs se vor întrece în ambarcaţiuni uşoare de tip hidrobiciclete şi bărcuţe cu vâsle. La acest concurs pot să participe şi tineri cu vârsta sub 14 ani atâta timp cât sunt însoţiţi de minim o persoană adultă..

Intre orele 09:30 și 10:30 plimbarea cu ambarcaţiuni uşoare este GRATUITĂ!

„Cu toate că Bazinul Hidrografic Crişuri nu este în mod direct legat de bazinul Dunării, grija şi dorinţa de a contribui la protejarea fluviului face posibil ca şi în acest an, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri să organizeze a treia ediție a acestui concurs.” a declarat Dorel Dume, director A.B.A.Crişuri

Mai mult de jumătate din lungimea fluviului traversează România şi 30% din bazinul Dunării se află pe teritoriul ţării noastre. În plus, 97,8 % din suprafaţa României se află în bazinul hidrografic al Dunării şi la gurile de vărsare în Marea Neagră se formează Delta Dunării, un loc unic în Europa.

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
Str. Ion Bogdan, nr. 35, 410125 Oradea,Tel: (0259) 442 033; (0259) 443 892; Fax: (0259) 444 237
Birou Relaţii cu Presa
Anca MIHOCIU
E:mail: presa_abacrisuri@yahoo.com
Tel: 0746/179564

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam