Primarul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinţei de presă de azi, 17 decembrie 2015, proiectul de hotărâre privind stabilirea condiţiilor de impunere a supraimpozitării pe clădirile neîntreţinute de pe raza municipiului Oradea, proiect care va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa de luni, 21 decembrie 2015.
”Regula trebuie să fie supraimpozitarea clădirilor neîngrijite din municipiu. Anul viitor, pentru aceste clădiri se va plăti un impozit dublu, în 2017 un impozit triplu şi până la de 5 ori impozitul normal. Echipele de la Instituţia Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Oradea vor întocmi note de constatare, iar în baza acestor note se vor emite hotărâri de consiliu nominale, pentru fiecare clădire neîntreţinută, hotărâre care va fi apoi comunicată proprietarului. Ne vom concentra să identificăm clădirile aflate în stare gravă de degradare. Sper ca această hotărâre să îşi producă efectele, iar cei care deţin astfel de clădiri să ia măsurile corespunzătoare”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Supraimpozitarea aplicată în anul 2016 va avea în vedere clădirile aflate într-o stare avansată de deteriorare, care afectează negativ imaginea urbană, pe baza criteriilor de încadrare prevăzute în regulament. Pentru aceste clădiri, impozitul pe clădiri aferent anului 2016 se majorează cu 100%, conform hotărârilor de consiliu emise pentru fiecare clădire individual.
Scopul principal al acestui regulament este reabilitarea fondului construit, punând accent pe clădirile cu valoare arhitecturală din zonele construite protejate ale oraşului Oradea, sens în care se impune adoptarea unor măsuri administrative, a unor programe bugetare, financiare şi nu în ultimul rând fiscale pentru a determina proprietarii acestor clădiri la realizarea lucrărilor de reabilitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam