În ședința Consiliului Local de ieri, 31 martie 2016, s-a aprobat proiectul de hotărâre privind amenajarea stației de transbordare B-dul Ștefan cel Mare – Gara Centrală.
Având în vedere că operatorii de transport intrajudețean au obținut licențe de transport pentru curse regulate, oprind astfel în mai toate stațiile OTL, în special pe arterele principale din municipiu, îngreunând circulația rutieră și în special circulația mijloacelor de transport în comun, OTL SA a venit cu propunerea de a înființa, construi și autoriza două autogări și mai multe stații de transbordare în cele mai importante direcții de acces în Oradea.
În Comisia de circulație anul trecut au fost aprobate următoarele stații de îmbarcare/debarcare: direcția – Beiuș – cap linie Nufărul (autogară), direcția – Arad – Calea Aradului intersecție cu B-dul Decebal (autogară), direcția Satu Mare – B-dul Ștefan cel Mare – Gara Centrală (stație transbordare), direcția Cluj – Calea Clujului -Poliția Rutieră (stație transbordare).
Pentru locaţia Nufărul – cap linie tramvai, OTL a finalizat în anul 2014 lucrările de construire şi amenajare a Autogării Nufărul. În locaţia intersecţia Calea Aradului – B-dul Decebal, lucrările de construire a staţiei de transbordare sunt aproape finalizate.
Datorită faptului că s-au actualizat listele de cantități necesare realizării investiției valoarea investiţiei evaluate, Oradea Transport Local a propus Consiliului Local abrogarea HCL 379/2015 privind modificarea HCL661/2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ”Amenajare staţie de transbordare B-dul Ştefan Cel Mare – Gara Centrală“, şi aprobarea noilor indicatori tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate elaborat de către SC Poliart SRL Oradea.
Suprafaţa terenului atribuit pentru stația de transbordare de pe B-dul Ştefan Cel Mare este de 154 mp, iar în acest an prin HCL nr. 90 s-a atribuit o suprafaţă suplimentară de 313 mp. De asemenea OTL a închiriat de la CFR un teren în suprafaţā de 600 mp, suprafața totală construită a clădirii fiind de 111,41 mp. Autogara va avea hol de așteptare, birou administrativ, punct de vânzare bilete, spațiu comercial și grupuri sociale pentru femei/bărbați și persoane cu dizabilități.
Durata de realizare a investiției privind amenajarea stației de transbordare B-dul Ștefan cel Mare – Gara Centrală va fi de 12 luni, iar valoarea investiției este de 1.461,533 mii lei.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam