Joi, 23 martie 2016, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Oradea s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Concursului cu tematică preventivă „Şcoala fără violenţă”.
Concursul a fost organizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi cu cei ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”. 17 echipaje de elevi din ciclul gimnazial au concurat pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar, având de parcurs o probă practică, în cadrul căreia concurenţii au prezentat o scenetă cu mesaj nonviolent și o probă a secţiunii de afiş, în cadrul căreia s-a realizat un poster cu mesaj reprezentativ pentru prevenirea delincvenţei juvenile. Câteodată trebuie să fii împins de la spate, așa cum și noi am fost îndrumați de către directorul liceului să participăm la concurs. A fost pentru noi o provocare. Emoțiile au fost imense. Ne aflam la prima participare, deși concursul se află la ediția a IX-a. Am intrat ultimii în concurs, din cauza tragerii la sorți., Copiii au trecut peste toate inhibițiile și au intrat pe scenă dezinvolți, naturali și plini de curaj. Este important să transmiți ceva când ești pe scenă, iar noi credem că am reușit asta, ieșind în aplauze și în laude din partea organizatorilor. Și ne-am pus pe așteptat…. După o oră, la revenirea juriului, ne-am trezit din amorțeală. Emoțiile adevărate au reînceput în momentul când, jurizarea făcându-se de la ultimul loc spre primul loc, am realizat că nu ne-am auzit numele. Prima frază rostită de un elev din grupul nostru a fost: ”Măcar nu suntem ultimii!”….. urmând: ”Nici penultimii!”. Când au rămas de anunțat primele trei locuri și noi încă nu fuseserăm strigați, am amuțit. Așteptam…și în final, strigătul nostru de bucurie a răsunat în sală: locul I cu felicitări! A fost un moment emoționant, când nu mai contează dacă ești elev sau profesor, ci ești doar unul din cei care a contat pentru această victorie. Copiii au fost extraordinari și vrem să le mulțumim încă o dată: Manea Andreea, Mudure Geanina, Gabor Alexandra, Spanciu Georgiana, Scurt Ioan, Varga David, Tămaș Denis, Pop Florin, Strava Cătălin, Caraba Alex și Lele Casian, toți din clasa a VII-a. Mulțumim tuturor celor ce au avut un gând bun pentru noi !
B.C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam