Sâmbătă, 13 iunie, Oradea va găzdui un regal al talentului în arta cântului şi a dansului, în cadrul celei de a IV-a ediţii a Concursului Naţional De Interpretare Vocală şi Dans „Floare de Lotus”.
Evenimentul face parte din Calendarul Activităților Extrașcolare Naționale ale Ministerului Educației, fiind organizat de Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Filarmonica de Stat Oradea. Acțiunea beneficiază, de asemenea, și de sprijinul unor societăți din domeniul privat.
În orașul nostru vor fi prezenți 830 copii participanți, 64 profesori și antrenori, din 32 de județe ale țării, precum şi personalităţi marcante ale muzicii uşoare şi populare româneşti.
Concursul se va desfăşura sâmbătă, 13 iunie 2015, în trei locaţii, după cum urmează:
• ora 10.00 – Filarmonica de Stat Oradea – secțiunea muzică ușoară;
• ora 11.00 – Sala „Florica Ungur” – secțiunea muzică populară;
• ora 9.00 – Sala de sport a Şcolii Gimn. Dacia – secţiunea dans.
Concursul se desfășoară sub formă de spectacol, intrarea fiind liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam