Începând de azi, 17 martie 2016, echipajele poliției locale vor ieși în teren și vor verifica respectarea Legii antifumat în baruri, restaurante, cluburi și alte spații publice.
Poliția Locală a primit aceste atribuții de prevenire și combatere a fumatului în spațiile publice conform Legii 349/2002, modificată cu Legea 15/2016.
Cei care surprind persoane care fumează în spațiul public pot face sesizări folosind aplicația Oradea City Report, disponibilă gratuit pentru dispozitivele mobile pe bază de Android și IOS, în urma descărcării aplicației de pe platformele PlayStore, respective AppleStore. Cetățenii sunt rugați ca, în cazul în care doresc să sesizeze cazuri de fumat în locuri interzise, să selecteze din meniul aplicației categoria ”Ordine și domeniul public”.
Polițiștii locali vor urmări dacă în spațiile respective sunt oameni care fumează, luând apoi măsuri graduale: azi, 17 martie le vor aduce la cunoștință persoanelor fizice și juridice noile reglementări în ceea ce privește fumatul, iar de mâine, 18 martie, vor aplica sancțiuni, respectiv avertismente, în primă etapă, iar apoi amenzi.
Poliția Locală va putea amenda atât fumătorul care este prins, cât și proprietarul, dacă sunt găsiți mai mulți fumători într-un local. Persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, iar persoanele juridice aflate la prima abatere vor fi amendate cu 5.000 de lei, la a doua abatere cu 10.000 de lei și suspendarea activității pe o perioadă determinată, iar la a treia abatere cu o amendă de 15.000 de lei, precum și retragerea autorizației de funcționare și închiderea unității.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam