Membrii Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din Senatul României, au luat act de interpretarea necorespunzătoare a principiului „interesului superior al copilului” de către Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia.
Drama familiei Bodnariu, despărțirea celor 5 copii de părinți, fără efortul de consiliere prealabilă pentru rezolvarea problemelor în familie, este apreciată de către membrii Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi ca fiind o măsură care este în detrimentul dezvoltării complexe a copiilor, ținând cont de faptul că între drepturile copiilor și drepturile părinților ar trebui să existe o relație echilibrată.
Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, bazându-se pe practica din România și pe bunele practici din țările membre UE, în ceea ce privește respectarea principiului interesului superior al copilului, are următoarea poziție:
Pornind de la faptul că, potrivit legii de organizare, Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia s-a înfiinţat pe baza adoptării principiului fundamental, conform căruia căruia copiii vor creşte cu părinţii lor biologici, această instituţie ar fi trebuit să instituie măsurile de sprijin pentru copil şi familie, având la dispoziţie o serie de instrumente care pot fi folosite în scopul de a facilita creșterea copiilor în familie.
Menţionăm faptul că atât România cât şi Norvegia sunt state semnatare ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de Organizaţia Naţiunile Unite în 1989 (intrată în vigoare în 1990), document internaţional cu forţa juridică obligatorie pentru statele care l-au ratificat şi este edificată pe baza a patru principii:
1. nediscriminarea,
2. interesul superior al copilului,
3. supravieţuirea şi dezvoltarea copilului,
4. participarea copilului în decizii care îl privesc.
Readucem în atenţia publică prevederile articolul 3 alin. 1 al Convenţiei ONU care prevede că ”în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.”
În aplicarea principiului interesului superior al copilului un element de dificultate este interpretarea cu exactitate a sferei sale de aplicare, îndeosebi a tipurilor de acţiuni care privesc copilul sau copiii şi la care trebuie aplicat acest principiu. De cele mai multe ori, instanţele judecătoreşti trebuie să ia decizii în ceea ce priveşte încredinţarea copiilor ori adopţii.
Precizăm că, în Preambulul Convenţiei, statele părți împărtăşesc ferm convingerea că familia, ca unitate de bază a societăţii şi ca mediu natural destinat creşterii şi bunăstării tuturor membrilor săi şi, în special, a copiilor, trebuie să beneficieze de protecţia şi de asistenţa de care are nevoie pentru a-şi putea asuma pe deplin responsabilităţile în cadrul societăţii.
”ARTICOLUL 7
1. Copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia.
2. Statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislaţia lor naţională şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.

ARTICOLUL 8
1. Statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală.
2. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil.

ARTICOLUL 9
1. Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora, exceptând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului.
2. În toate cazurile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol toate părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi face cunoscute punctele de vedere.
3. Statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţii ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului.”

Senatorii Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din Senatul României îşi manifestă solidaritatea faţă de familia Bodnariu şi solicită autorităţilor publice din România să acorde o atenţie sporită pentru soluționarea acestui caz.
În virtutea bunelor relaţii dintre România şi Norvegia solicităm pe această cale Ministerului Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, precum şi Serviciului de protecţie a copilului din Norvegia, precum și altor instituții cu atribuții în domeniu, respectarea drepturilor copiilor şi a principiului fundamental în baza căruia copiii vor creşte cu părinţii lor biologici. Ne rezervăm dreptul de a acţiona, potrivit legislaţiei româneşti, ori de câte ori vom remarca devierea de la bunele practici şi de la respectarea reglementărilor internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam