20.03.2015

Azi 20 martie 2015 între orele 08.00 – 11.00 în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea s-a desfăşurat o acţiune umanitară benevolă, de donare de sânge de către personalul şi elevii instituţiei noastre.
Activitatea a fost organizată în cooperare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea în cadrul unui program mai amplu desfăşurat la nivel naţional. Organizarea şi desfăşurarea acestei acţiuni a avut în vedere faptul că acţiunile anterioare de acest gen ale şcolii noastre au avut un impact deosebit atât la nivel local cât şi naţional şi au creat o reacţie în lanţ şi în alte oraşe ale ţării în rândul elevilor şi studenţilor din cadrul diferitelor instituţii de învăţământ. Cunoscând cât de mare este nevoia de sânge în unităţile spitaliceşti din întreaga ţară şi fiind în acelaşi timp conştienţi de importanţa pe care o poate avea o astfel de acţiune pentru anumite persoane care suferă zilnic intervenţii chirurgicale sau au nevoie de transfuzii de sânge am hotărât ca în aceste zile ale postului Paştelui să recurgem la acest gest.
După cum am amintit acţiunea a fost una benevolă şi demonstrează încă odată că grija faţă de semenii noştri aflaţi în suferinţă constituie, pentru personalul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea, un element care caracterizează instituţia poliţienească iar acest principiu a fost demonstrat încă odată azi 20.03.2015 când un număr de 30 de elevi şi 5 cadre au participat la această acţiune.
Având în vedere faptul că elevii participă la această acţiune considerăm că vor devenii mai maturi, mai conştienţi de importanţa gestului şi că pe viitor vor devenii donatori de sânge consacraţi.

Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea Purtător de cuvânt – Comisar Micheş Eugen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam