„Jurnalul imperfect” sau „Adolescenţi în zeghe” este mărturia pe care fiecare dintre foştii deţinuţi politici din România trebuia să o aştearnă pe o coală de hârtie şi să o lase moştenire tinerilor care ar fi putut, prin aceste rânduri, să-şi însuşească o lecţie de demnitate şi de curaj.
Miercuri, 16 septembrie 2015, de la ora 17.00, Traian Bodea, din Beiuş, fost deţinut politic îşi va lansa, în Sala Mare a Primăriei Oradea, cartea „Adolescenţi în zeghe”, apărută zilele trecute la Editura Duran ‘s. Este o carte de memorii despre viaţa petrecută în închisorile comuniste de adolescentul arestat la 15 ani şi nouă zile. Profesor de limba română, profesie aleasă după ce i s-a refuzat dreptul de a deveni arhitect, beiuşeanul Traian Bodea se dovedeşte un povestitor desăvârşit. Este un mărturisitor plin de claritate în exprimare, având o cursivitate a scrierii şi o capacitate de a sintetiza tot ce este important din trecerea sa prin infernul comunist. „Adolescenţi în zeghe” este odiseea carcerală a tânărului care cu nouă zile în urmă a împlinit 15 ani şi care se trezeşte încătuşat la ora de franceză, în ziua de 2 noiembrie 1956, şi aruncat pentru următorii trei ani şi şase luni în tenebrele Gulagului românesc. Adolescenţa a petrecut-o în zeghe prin penitenciarele Oradea, Cluj, Aiud, Ocnele-Mari şi Mărgineni, alături de mii de alţi copii condamnaţi, unii dintre ei, pentru simplul fapt că au dus un coş cu bucate taţilor ascunşi în munţi. Cine ar fi putut refuza un astfel de gest? Această carte este un omagiu adus tuturor adolescenţilor care şi-au pierdut tinereţea şi cărora le-a mijit barba în celulele întunecoase de la Aiud. Este o carte presărată de durere, de neputinţe şi deznădejde, dar şi o carte a solidarităţii, a omeniei şi a credinţei care i-a ţinut demni pe aceşti tineri în faţa bătăilor, a umilinţelor, a înfometării şi a batjocorii.
Tânărul care cu nouă zile a împlinit 15 ani, este arestat în dimineaţa zilei de 2 noiebrie 1956, după ce, în seara precedentă, a realizat 14 afişe pe care apoi le-a lipit prin oraşul Beiuş. „M-am refugiat în podul casei … şi, ore în şir, am scris cu tuş pe colile celor două blocuri de desen, … manifeste pe care se repetau cuvntele: „luaţi pilda poporului maghiar”, „Afară cu ruşii”, „Jos comunismul”, „Vrem desfiinţarea cotelor”. … Seara, după ora zece, cu manifestele strecurate sub haină, cu un tub de lipici în buzunar, am colindat lipindu-le …”, mărturiseşte Traian Bodea. Misiunea Securităţii nu a fost foartea grea în identificarea autorului, care îşi lăsase toate amprentele pe aceste hârtii. Este arestat din sala de clasă, dus pentru câteva ore la Securitatea din Beiuş, apoi la cea din Oradea. Aici adolescentul va fi suspus unor chinuri inumane. „Fără a mă împotrivi, anchetatorul, fiind mult mai înalt şi mai puternic ca mine, mi-a pus cătuşele prinzându-le dincolo de spătarul scaunului, încât nu-mi puteam mişca mâinile. A luat ţigara încă aprinsă, apoi trecând în spatele meu, mi-a pus-o pe pielea mâinii, desupra încheieturii. A ţinut-o acolo până s-a stins. Mirosea a piele arsă, mă durea … După mai mult de cinzeci de ani port, amândouă mâinile, semnele arsurilor repetate de la ţigările locotenentului major de securitate Eugen Lăcătiş, cel care a racolat-o pe Mona Muscă, la Timişoara”, povesteşte Traian Bodea. După două luni şi jumătate, pe 18 iaunuarie 1957 este transferat la Penitenciarul Oradea, care era renumită pentru condiţiile de exterminare. Este introdus într-o celulă cu câte două patrui suprapuse, din metal, iar pe plasele de sârmă împletită nu era nicio saltea, iar jumătate din fereastră lipsea, frigul de afară intrând nestingherit. Cât timp a stat aici, întreaga zi, nu a avut voie să se aşeze pe pat, fiind nevoit să mărşăluiască non-stop. Va fi condamnat la trei ani de detenţie, însă prin periplul său din închisorile comuniste, Traian Bodea a ştiu să nu se lase deznădăjduit în lungile izolări, fără apă şi mâncare, de la „Neagra”, celula de pedeapsă, unde trebuia să stea o zi întreagă pe betonul umed. A ştiut să depăşească momentul în care visul său de adolescent s-a năruit, refuzându-i-se înscrierea la Facultatea de Arhitectură. A ales să fie profesor de limba şi literatura română, lăsând în urmă generaţii de oameni care au iubit literatura datorită lui. A ales să lase şi aceste rânduri pline de lumină şi de adevăr.

Cristina PUŞCAŞ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam