Evenimentul se va desfășura la Centrul de Afaceri ”Oradea Trade Center”, str. Nufărului nr. 28E, lângă Lotus Mall, in data de 14 aprilie 2016, intre orele 9.00 – 15.00.
Scopul nostru este de a facilita întâlnirea cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Bihor. Pe de o parte, vrem să ajutăm persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă si absolvenţi de orice formă de învăţământ să-si găsească un job pe măsura pregătirii, calificării şi experienței lor profesionale. Pe de altă parte, vrem să venim și în sprijinul agenților economici pentru a-și selecta și angaja resursele umane de care au nevoie. Estimăm că oferta angajatorilor va fi, şi de această dată, una generoasă, şi vom avea peste 1500 de locuri de muncă vacante. În plus, cei care vor participa la bursă vor putea beneficia de consiliere personalizată şi orientare în carieră, precum şi de informaţii utile privind cursurile de formare profesională organizate de agenţia noastră. După reuşita burselor organizate de agenţia noastră, avem speranţa că şi Bursa generală a locurilor de muncă din aprilie va fi un real succes şi vom reuşi astfel să dovedim încă odată că suntem o instituţie modernă şi flexibilă, care are capacitatea de a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii.
La acest eveniment au confirmat participarea pana la aceasta data peste 47 de agenţi economici, oferind un număr de peste 1500 de locuri de munca vacante, din care peste 300 de locuri sunt oferite pentru persoanele cu studii superioare.

DIRECTOR EXECUTIV
BEKESI CSABA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam