Consiliul Local a aprobat în şedinţa din 29.01.2015 indicatorii tehnico-economici în vederea amenajării Parcului Salca – etapa a II-a, care continuă concepția amenajării peisagistice din prima etapă a realizării parcului, cu o suprafaţă de 22.209 mp.
Amenajarea urmăreşte conservarea mediului ambiant şi punerea în valoare a elementului natural – pârâul Peţa. Proiectul parcului prevede realizarea unui pârâu cu o suprafață de 72 mp, care se va deversa în lacul existent în Pârâul Salca I și care, cu ajutorul unei pompe, va fi recirculat.
Parcul Salca II va avea peluze largi, orizontale şi înclinate, precum şi zone cu arbori (preponderent conifere, dar şi foioase – în total 160 de copaci) şi arbuşti. Parcul va oferi vizitatorilor alei pietonale asfaltate, o pergolă pe stâlpi de zidărie de cărămidă aparentă, trei locuri de joacă destinate copiilor, o cascadă pe două părți – una care se prelinge pe suprafața peretelui, orientată spre locul de odihnă și cealaltă ca o cascadă îngustă, cu cădere spre un lac mic, care face legătura cu lacul realizat în prima etapă, dar și un amfiteatru în aer liber, dezvoltat în jurul unei scene circulare.
Totodată, parcul va fi dotat cu panouri de informare, fântâni cu apă potabilă, o fântână cu apă pentru câini, toalete ecologice, bănci de odihnă, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat, corpuri de iluminat încastrate în pavaj, două poduri pentru traversarea pârâului existent, rețea de irigat.
Parcul va avea o împrejmuire din gard viu pe trei laturi, latura dinspre nord fiind delimitată de digul pârâului Peţa.
Valoarea totală a lucrărilor este de 3.194.422 lei cu TVA, durata de realizare fiind de 6 luni. Investiţia va fi finanţată din surse proprii, alocate din bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam